Bebelușii cresc mai repede de cât ne așteptăm, iar de la naștere până la botez pare că timpul trece pe nesimțite. Tocmai de aceea este bine să știi la ce să te aștepți pentru evenimentul botezului și să cunoști care sunt cele mai importante aspecte pentru o petrecere reușită fără prea mult stres.
Bineînțeles că este petrecerea piticului, așa că totul trebuie să fie dedicat lui – decorațiuni, baloane, culori, aranjamente. Absolut toată tematica serii trebuie să fie păstrată într-o linie veselă care să se preteze a fi primul eveniment din viața celui mic.
-
Mersul la biserică și obiceiurile
Chiar dacă partea cu petrecerea este cea mai distractivă (și, fie vorba între noi, cea mai stresantă), este important să știi câte ceva dinainte și despre ce se va întâpla în timpul slujbei religioase de botez și care sunt obiceiurile din zona ta.
La partea cu obiceiurile te poți informa de la cei din jurul tău care au mai trecut prin această experiență. Însă e important să șii că există ritualuri pe care trebuie să le faci înainte de botez (îmbăierea, pregătirea hăinuțelor de botez, obiceiurile legate de nașă, trusoul de botez, lumânările și toate cele necesare). Fă-ți o listă cu toate cele necesare pentru a nu uita nimic!
-
Ai grijă să planifici din timp petrecerea de botez
Ca în cazul oricărui eveniment, este extrem de important să planifici din timp petrecerea de botez.
Chiar dacă nu e un eveniment ce poate fi planificat cu foarte mult timp înainte, e bine să te orientezi din timp în ceea ce privește localurile și alte aspecte ce țin de petrecere. În plus, lista de invitați te va ajuta să îți alegi locul potrivit pentru petrecerea de botez. Nu uita să îți anunți invitații din timp, altfel riști să ai multe invitații neonorate la petrecerea micuțului tău.
Alege meniul personalizat și format din preparate echilibrate pentru a mulțumi pe toată lumea.
În plus, nu uita de invitații! Gândește-te din timp la textul potrivit și ai grijă să nu fie nici foarte sobru, nici foarte amuzant. Invitațiile sunt extrem de importante și le poți face respectând tematica pe care o vei alege pentru petrecere, iar un text care aduce zâmbete va fi un aspect pozitiv pentru petrecerea ta.
Nu uita nici de muzică, de alte momente pe care ți le dorești pentru petrecere sau de pachetul foto-video, s-ar putea să fie nevoie să începi să cauți cu ceva timp înainte pentru a găsi ceea ce îți dorești.
-
Alegerea tematicii – cea mai interesantă și distractivă parte
Tematicile de botez sunt atât de variate încât probabil că entuziasmul se va combina cu dificultatea de a lua o decizie atunci când va fi momentul. În ceea ce privește decorațiunile, îți recomandăm baloanele din folie pentru că arată mult mai bine și vor rezista mai mult. În plus, vei găsi baloane în formă de simboluri (biberoane, căruțuri, bebeluși, mesaje etc), litere și cifre care se vor potrivi perfect botezului. Important: nu uita să decorezi intrarea localului, pentru că prima impresie contează.
Poți opta pentru culorile clasice – albastru pentru băieței și roz pentru fetițe, sau poți alege nuanțe diferite. De asemenea, poți opta pentru baloane din folie cu mesaje clasice, de tipul: ”It’s a boy” sau ”It’s a girl!”, sau poți alege să personalizezi salonul așa cum îți dorești. Te poți folosi de cifre și numere, de personaje Disney sau de alte figurine, mașinuțe, talpă bebe, etc.
4. Dulciurile
Pe lângă tortul special, poți opta pentru un candy bar care să se potrivească tematicii alese. Sau, de ce nu, mult apreciata cabină foto care să le ofere invitaților mărturii personalizate de la prima petrecere a bebelui tău. Astfel, întregul eveniment va fi armonios și le va da invitaților o stare de bine, iar acest lucru este, până la urmă, cel mai important.
Există o mulțime de tematici pe care le poți aborda și poți jongla cu decorațiunile și cu nuanțele de culori. Important este să ai imaginație. Și nu uita… cu cât începi să te gândești mai din timp, cu atât stresul va fi mult diminuat.
Ocupă-te de lucrurile importante (cele de mai sus) și poți lăsa la urmă lucruri precum mersul la coafor, manichiura sau alte detalii de acest fel. Nu uita că de data aceasta nu tu ești cea care este în centrul atenției, ci bebe!